Consiliere psihologică

De ce consiliere psihologică?

       Lipsa de claritate și senzația de copleșire, sunt 2 stări pe care le-am trăit intens în urmă cu 10 ani. Nu însemnă că nu mai apar rareori și pentru perioade scurte de timp.  Astăzi diferența intensității și a timpului în care trăiesc aceste senzații este cu mult, foarte mult, mai scurtă decât a fost acum 10 ani.
       De ce? Pentru că am învățat să fac repede lumină, să găsesc resurse pentru a face lumină, să mă focusez pe soluții pentru a rezolva probleme și să transform problemele în oportunități de creștere.

Cine sunt eu și care este menirea mea?

       Eu sunt Nicoleta, sunt psiholog clinician, trainer și terapeut relațional Imago, și am ajuns aici pornind de la nevoia mea de a ieși din situații care păreau foarte complicate. Unii ar fi spus chiar imposibile, și totuși toate situațiile mele au avut soluții.

       Azi sunt aici pentru a susține oamenii să aducă și ei claritate și soluții în viața lor.

       Simți că s-au încurcat foarte tare cărările? Simți că duci prea multe pe umerii tăi și trăiești cu această stare de împovărare? Te simți confuz, stresat, vinovat sau rușinat să iei anumite decizii? Te invit să te lași ghidat în procesul de consiliere individuală pentru a găsi soluțiile potrivite pentru tine și viața ta. Menirea mea este să te ghidez,  menirea ta este să te prețuiești.

       Odată ce vei înțelege tiparele care te poartă în acest carusel, vei putea să schimbi sau să ajustezi direcția, pentru a aduce liniște și echilibru.

 

Cum se desfășoară?

  Sesiunile individuale sunt însoțite de teme practice de lucru, menite să aducă valoare în viața ta, recunoscându-ți valoarea, resursele și atuurile.

  Înțelege-te pe tine, pentru a putea să îi înțelegi și pe cei din jurul tău, pentru că nu-i așa? Relațiile sunt cele care aduc de cele mai multe ori multă durere.

  Hai să transformăm durerea, rușinea, frica și vinovăția în emoții care să te susțină pentru a te manifesta cu încredere, curaj, blândețe și respect în primul rând față de tine.

Contact

0771 517 363